ArticoleBlog

Terorismul intelectual contemporan – Cine ne-a furat cultura?

Terorismul intelectual contemporan – Cine ne-a furat cultura

Terorismul intelectual contemporan – Cine ne-a furat cultura?

În cartea „Cultura înțeleaptă a familiei înseamnă susținerea valorilor creștine într-o lume a mass-mediei” – expertul în divertisment dr. Ted Baehr și legendarul muzician Pat Boone îndeamnă oamenii să facă alegeri înţelepte pentru ei şi familiile lor, astfel încât să-și poată proteja copiii de mesajele toxice venite din cultură.

Cele ce urmează reprezintă capitolul 10 scris de istoricul Williams D Lind:

În decursul ultimei jumătăți de secol, cineva ne-a furat cultura. Cu doar 60 de ani în urmă, în anii 1950, America era un loc minunat. Era un loc sigur, era un loc decent. Copiii primeau o educație bună în şcolile publice.

Chiar şi taţii–muncitori puteau aduce venituri care să-i încadreze în clasa de mijloc și care permiteau mamelor să stea acasă cu copiii. Televiziunea reflecta valorile tradiționale sănătoase americane.

Unde s-au dus toate acestea ? Cum a ajuns America locul decadent și neglijent în care trăim astăzi, atât de diferit față de anii ’60 și care-i face pe cei crescuți în acea perioadă să se simtă ca într-o țară străină? Oare pur și simplu „așa s-a întâmplat”?

.

Nu, nu s-a întâmplat „pur și simplu”! S-a urmărit în mod deliberat o agendă prin care s-a furat cultura noastră tradițională , punându-se în locul ei ceva nou și foarte diferit.

Cum și de ce s-a întâmplat acest lucru, este unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre naționale nefiind cunoscut aproape deloc. Oamenii din spatele acestei istorii au dorit ca lucrurile să se desfășoare într-un mod ascuns.

Pe scurt cultura tradițională americană, bazată și formată de-a lungul generațiilor pe rădăcini occidentale și iudeo-creștine a fost înlăturată și înlocuită cu o ”ideologie“.

Această ideologie o cunoaștem cel mai bine sub denumirea de “corectitudine politica“ sau multiculturalism. Este vorba, în realitate de așa numitul “Marxism Cultural“.

.

Translatarea marxismului economic în termeni culturali a fost un efort făcut cu mult înainte de anii ‘60, încă pe la începutul primului Război Mondial.

Oricât de incredibil ar părea, așa cum vechiul marxism economic al Uniunii Sovietice s-a stins în timp, unul nou, denumit “Marxism Cultural“ a devenit ideologia de bază a elitelor americane. Obiectivul numărul 1 al marxismului cultural este distrugerea culturii occidentale și a religiei creștine.

În general, pentru a putea înțelege ceva, întotdeauna este nevoie să-i cunoaștem istoria. Ca urmare, pentru a putea înțelege cine ne-a furat cultura va trebui să ne uităm la istoria “corectitudinii politice”.

Teoria marxismului timpuriu

Înainte de primul război mondial teoria marxistă spunea că dacă în Europa va începe un război, atunci clasa muncitoare de pe continent se va revolta, va înlătura guvernele și va forma o nouă Europă Comunistă.

Când a izbucnit războiul în vara anului 1914 acest lucru nu s-a întâmplat ci din contra, muncitorii din toate țările s-au aliniat cu milioanele ca să-și apere propriile țări de inamic. Într-un final, în anul 1917 a izbucnit o revoluție comunistă în Rusia, care însă nu s-a extins în alte țări nefiind susținută de muncitori.

După terminarea primului Război Mondial teoreticienii marxiști s-au întrebat: Oare ce n-a mers?

.

Ca buni marxiști ce erau, ei nu puteau accepta ideea că teoria marxistă este pur și simplu incorectă. În schimb, doi dintre conducătorii intelectuali marxiști, Antonio Gramsci în Italia și Georg Lukacs în Ungaria (considerat cel mai strălucitor gânditor marxist, după Marx încoace), în mod independent au venit cu același răspuns: este vorba de cultura occidentală și religia iudeo-creștină care a făcut ca muncitorii occidentali să fie orbiți și să nu mai vadă interesele propriei lor clase.

Au concluzionat astfel că o revoluție comunistă va fi imposibilă în occident numai după ce vor fi distruse atât cultura occidentală cât și religia iudeo creștină.

Ca urmare acestea sunt cele două obiective principale ale marxismului cultural și nu s-au schimbat de atunci.

O noua strategie

Gramsci a fost cel care a pus bazele unei noi și faimoase strategii de distrugere a creștinismului și a culturii occidentale și care s-a dovedit a fi de un real succes.

Această strategie a constat în înlocuirea revoluției comuniste ca mijloc de preluare a puterii (cum a fost în Rusia) cu un „lung marș” al marxiștilor prin instituțiile occidentale care formează cultura: şcoli, mass-media, biserici și oricare altă instituție. Acest „lung marş prin instituţii” a început să fie experimentat în America, în special începând cu 1960.

La timpul său, Mussolini a recunoscut pericolul reprezentat de Gramsci și l-a trimis în închisoare. Influenţa acestei teorii a fost minoră până în anii 60 când au început să fie redescoperite lucrările sale și în mod special „Notele din închisoare”.

Georg Lukacs s-a dovedit a fi și mai influent. În 1918 el a devenit deputat-comisar pentru cultură în timpul scurtului regim bolșevic Bela Kun din Ungaria. În această postură el își punea întrebarea: „Cine ne va salva de la civilizaţia occidentală?” și a instituit, în cele din urmă ceea ce el a numit „terorismul cultural”.

.

Una din principalele componente ale acestuia a fost introducerea educaţiei sexuale în şcolile maghiare. Lukacs și-a dat seama că dacă va putea distruge morala sexuală tradițională a ţării atunci ar fi face un pas uriaş către distrugerea culturii tradiţionale şi a credinţei creştine în Ungaria.

Departe de a se ralia la teoria „terorismului cultural” al lui Lukacs muncitorii maghiari au fost atât de revoltați de ea încât, atunci când România a intrat în Ungaria nu au luptat pentru menținerea guvernului Bela Kun iar acesta a căzut.

Lukacs a dispărut, dar nu pentru mult timp. În 1923, el a revenit la „Săptămâna de studiu marxist” din Germania, un program sponsorizat de către un tânăr marxist cu numele Felix Weil, care moștenise o avere imensă, de ordinul milioanelor. Atât Weil cât și ceilalți care au participat la studiu în acea săptămână au fost fascinaţi de perspectiva „marxismului cultural” susținută de Lukacs.

Şcoala de la Frankfurt

Weil a răspuns propunerii lui Lukacs utilizând o parte din banii lui pentru a crea un think tank nou la Universitatea din Frankfurt, în Germania. Iniţial a fost denumit „Institutul de marxism.”

Dar imediat, marxiştii culturali și-au dat seama că ar fi mult mai eficace dacă și-ar ascunde natura și obiectivele lor reale și l-au convins pe Weil să dea noului institut un nume care să sune neutru și anume: „Institutul de Cercetări Sociale”.

În curând acesta a fost cunoscut pur şi simplu ca „Şcoala de la Frankfurt” care avea să devină locul în care a apărut și s-a dezvoltat conceptul de corectitudine politică, aşa cum îl ştim și astăzi.

Răspunsul la întrebarea de bază „Cine a furat cultura noastră?” este: marxiştii culturali ai Şcolii de la Frankfurt.

La început, institutul a lucrat în principal cu aspectele convenţionale marxiste cum ar fi mişcarea forţei de muncă. În 1930, preocupările s-au schimbat în mod dramatic.

.

În acel an, institutul a fost preluat de un nou director marxist, un tânăr intelectual strălucit, pe nume Max Horkheimer. Acesta a fost puternic influenţat de Georg Lukacs.

El a reorganizat Școala de la Frankfurt astfel încât Lukacs să-și poată începe aici pionieratul privind marxismul cultural dezvoltându-l până la stadiul de ideologie înfloritoare.

În acest scop, el a adus la Şcoala de la Frankfurt noi membri. Poate cel mai important dintre aceștia a fost Theodor Adorno, care va deveni cel mai creativ colaborator al lui Horkheimer.

Între acești membrii noi erau incluși și doi psihologi: Eric Fromm şi Wilhelm Reich, care au devenit promotorii feminismului şi ai matriarhatului şi un student tânăr absolvent pe nume Herbert Marcuse.

Progresele marxismului cultural

Cu ajutorul acestui sânge nou, Horkheimer a avansat în trei direcții majore ale marxismului cultural.

– În primul rând, el a desființat teoria lui Marx care considera cultura ca fiind doar o parte a ”suprastructurii” societăţii determinată de factorii economici. El a considerat cultura ca fiind un factor independent şi foarte important în formarea unei societăţi.

– În al doilea rând, din nou, spre deosebire de Marx, el a anunţat că, în viitor, clasa muncitoare nu va mai fi agentul revoluţiei. El a lăsat deschisă întrebarea cine ar juca acest rol – la care va răspunde Marcuse în 1950.

– În al treilea rând, Horkheimer şi alti membrii ai Școlii de la Frankfurt, au decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud. Ei au argumentat că așa cum muncitorii erau oprimați în timpul capitalismului, în cadrul culturii occidentale fiecare individ trăiește într-o stare constantă de represiune psihologică.

Eliberarea tuturor de această represiune devine unul din obiectivele principale ale marxismului cultural. Chiar și mai important, ei au înțeles că psihologia le oferă un instrument cu mult mai puternic decât filozofia pentru distrugerea culturii occidentale: condiționarea psihologică.

.

În zilele de azi, când maxismul cultural al Hollywood-ului dorește să normalizeze ceva cum ar fi de exemplu „homosexualitatea” (eliberându-ne asfel de represiune) ei programează la TV show-uri după show-uri în care se evidențiază ca personaj normal, pozitiv numai masculul homosexual. În acest fel lucrează condiționarea psihologică: oamenii absorb o lecție de marxism cultural fără ca să-și dea seama.

Școala de la Frankfurt era tocmai pe drumul construirii conceptului de „corectitudine politică” când deodată, în 1933 a apărut Hitler și Partidul Nazist a preluat puterea în Germania unde era stabilită Școala de la Frakfurt. Întrucât școala era de tip marxist, pe care naziștii îl urau și pentru că marea majoritate a membrilor săi erau evrei s-a decis ca aceasta să părăsească Germania.

În 1934 Școala de la Frankfurt, inclusiv membrii conducători din Germania se restabilesc în orașul New York cu ajutorul Universității Columbia. Astfel, obiectivul Școlii de la Frankfurt s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiași lucru în Statele Unite. Ceea ce se va dovedi ca fiind un real succes.

Noile evoluţii

Profitând de ospitalitatea americană, Şcoala de la Frankfurt și-a continuat munca intelectuală pentru crearea marxismul cultural, adăugând realizărilor sale din Germania și aceste noi evoluții din Statele Unite ale Americii.

Teoria critică

Pentru a servi scopului său de „negare” a culturii occidentale Școala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte „teoria critică”.

Această teorie spune că trebuie criticat orice la nesfârșit. Se critică prin punerea la îndoială a oricărei instituții, începând cu familia, care trebuie criticată neîncetat. Şcoala de la Frankfurt a avut grijă ca să definească numai ceea ce trebuie criticat.

Să pună în discuție numai minusurile, iar plusurile să nu fie discutate. Teoria critică este baza de „studii” pentru departamentele colegiilor și universitățile americane. Nu este surprinzător, că aceste departamente au devenit originea academică a corectitudinii politice.

Studii privind „prejudiciul”

Şcoala de la Frankfurt a căutat să definească atitudinile tradiţionale față de orice aspect al vieții ca aducându-i un ”prejudiciu”. Astfel au fost făcute o serie de studii universitare care au culminat cu o carte a lui Adorno ce a avut o influență imensă în societate denumită „Personalitatea autoritară” publicată în 1950.

Ei au inventat o falsă scară „F-scale”, care pretindea că leagă credința tradițională privind morala sexuală, relaţiile dintre bărbaţi şi femei cu chestiuni care demonstrau sprijinul familiei față de fascism.

Astăzi, termenul preferat, utilizat de personajul care se pretinde „corect politic” față de oricine nu este de acord cu el este „fascist”.

Dominația

Şcoala de la Frankfurt a plecat de la marxismul ortodox, care susținea că istoria a pornit de la cei care dețineau mijloacele de producţie. În același timp însă, istoria a fost determinată de grupuri de: bărbați, femei, rase, religii care au avut puterea de ”dominație” asupra celorlalte grupuri.

Anumite grupuri și, în mod special cel al bărbaților de culoare albă au fost catalogate ca fiind „asupritori”, în timp ce alte grupuri au fost definite ca și „victime”.

În mod automat indivizii au fost definiți în funcție de grupul căruia îi aparțineau, neluându-se în calcul comportamentul individual. „Victimele” au fost definite automat ca fiind „bune”, iar „asupritorii” ca fiind răi, fără a se analiza comportamentul fiecărui individ în parte.

.

Membrii Şcolii de la Frankfurt au preluat de la Nietzsche (precum și de la un alt personaj admirat pentru sfidarea moralei tradiţionale – Marchizul de Sade) și au încorporat în marxismul lor cultural ceea ce Nietzsche a denumit „transvaluarea tuturor valorilor.”

Ceea ce înseamnă că toate păcatele vechi devin virtuţi iar toate virtuţile vechi devin păcate. Homosexualitatea este un lucru bun şi fin iar oricine care crede că bărbaţii şi femeile ar trebui să aibă roluri sociale diferite în societate este un „fascist diabolic”.

Asta este ceea ce corectitudinea politică îi învață pe copii în şcolile publice din toată America.

Şcoala de la Frankfurt a considerat că nu este necesar ca elevii să deprindă diverse aptitudini urmând învăţământul de stat american ci că tot ceea ce contează este ca la absolvire aceștia să cunoască „atitudinile corecte” pe care trebuie să le aibă față de anumite aspecte ale vieții.

Mass-media și divertismentul

Sub conducerea lui Adorno, Şcoala de la Frankfurt s-a opus iniţial industriei culturale, considerând cultura drept o „marfă”. După ce a început însă să asculte teoria lui Walter Benjamin, un prieten apropiat al lui Horkheimer şi Adorno, a înțeles că marxismul cultural poate face uz de instrumentele puternice oferite de radio, film şi televiziune pentru formarea condiției psihologice a publicului.

Viziunea lui Benjamin a prevalat iar Horkheimer şi Adorno au petrecut anii celui de-al II-lea Război Mondial la Hollywood. Nu este nici un accident faptul că industria de divertisment este acum cea mai puternică armă folosită de marxismul cultural.

Dezvoltarea marxismului în Statele Unite ale Americii

După cel de-al doilea război mondial şi înfrângerea naziştilor, Horkheimer, Adorno precum şi majoritatea celorlalţi membrii ai Şcolii de la Frankfurt au revenit în Germania, unde institutul s-a restabilit în Frankfurt cu ajutorul autorităților de ocupaţie americane. Cu timpul, marxismul cultural a devenit ideologia neoficială, dar omniprezentă a Republicii Federale Germane.

Diavolul nu a uitat însă și Statele Unite ale Americii. Herbert Marcuse a rămas aici şi este cel care s-a ocupat de traducerea într-un limbaj simplu, ușor de înțeles pentru americanul de rând al scrierilor academice foarte dificile ale membrilor Şcolii de la Frankfurt.

Cartea sa „Eros şi civilizaţie” a utilizat conceptul Școlii de la Frankfurt, de intersecție a lui Marx cu Freud pentru a argumenta că, dacă am „elibera erosul non-procreativ” prin intermediul „perversiunii polimorfe” s-ar putea crea un paradis nou în cazul în care ar exista doar joacă şi nu muncă. „Eros şi civilizaţie” a devenit unul dintre principalele texte ale Noii Stângi, în anii 1960.

.

Marcuse a lărgit deasemenea și opera intelectuală a Școlii de la Frankfurt. La începutul anilor 1930 Horkheimer a lăsat deschisă întrebarea cine ar înlocui clasa muncitoare ca agent al revoluției marxiste?

În anii ’50, Marcuse a răspuns acestei întrebări spunând că ar putea fi înlocuită de o coaliție de: studenți, negri, femei feministe și homosexuali, adică chiar cei care au fost nucleul revoltelor studențești ai anilor ’60 și victimele “sacre” ale corectitudinii politice ale zilelor noastre.

Marcuse a preluat apoi un alt termen favorit și anume cel denumit “toleranță” pentru a fi extins la toate ideile și mișcările venite dinspre stânga, inducând antonimul de intoleranță pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta.

Astfel, atunci când îi auziți astăzi pe marxiștii culturali că fac apel la “toleranță”, aceasta înseamnă de fapt, referirea la termenul lui Marcuse “toleranță eliberatoare”. Este același lucru ca atunci când se vorbește despre “diversitate”, aceasta însemnând uniformitatea credinței în ideologia lor stângistă.

Revolta studenţilor din anii 1960 dirijată în mare măsură ca o opoziție la proiectul de războiul din Vietnam, i-a furnizat lui Marcuse o oportunitate istorică.

.

Fiind probabil cel mai faimos „guru”, el a injectat marxismul cultural al Şcolii de la Frankfurt generaţiei „baby boom” de după război. Desigur că aceștia nu înțelegeau ceea ce reprezenta în realitate.

Așa cum am subliniat, încă de la început institutul a ascuns faptul că multiculturalismul și corectitudinea politică reprezentau de fapt noua ideologie marxistă.

Efectul a fost devastator! O întreagă generaţie de americani, mai ales elitele cu educație superioară, au absorbit marxismul cultural ca fiind al lor, propriu acceptând o ideologie otrăvitoare, care a căutat să distrugă cultura tradiţională a Americii şi a credinţei creştine.

Această generaţie care conduce acum orice instituție de elită în America duce un război neîncetat împotriva convingerilor și instituțiilor tradiționale. Ei au câştigat în mare măsură acest război. Cea mai mare parte a culturii tradiţionale Americane este în ruine în acest moment.

O contra-strategie

Acum ştiţi cine ne-a furat cultura. Întrebarea pe care ne-o punem în acest moment este: ce avem noi de gând să facem în această privință ca și creștini precum ca și adepți ai culturii conservatoare?

Putem alege între două strategii:

– Prima este aceea de a încerca să ne luăm înapoi instituţiile existente: şcolile publice, universităţile, mass-media, industria divertismentului şi cele mai multe dintre bisericile tradiţionale – de la marxiştii culturali.

Ei așteaptă de la noi să facem acest lucru, să începem un atac frontal și sunt deja gata pregătiți pentru el. Dacă verificăm însă resursele și posibilitățile noastre ne dăm seama că ele sunt cu mult mai reduse în comparație cu ale lor. Orice soldat vă va spune că această situație nu va duce decât la înfrângere.

– Mai există o altă strategie, mai promițătoare. Putem să ne separăm noi și familiile noastre de controlul instituţiilor culturale marxiste şi să construim noi instituţii pentru noi înşine, instituţii care să reflecte și să ne ajute să recuperăm cultura tradițională occidentală.

Acum câţiva ani, colegul meu Paul Weyrich a trimis o scrisoare deschisă mişcării conservatoare sugerând această strategie.

.

Cu toate că alți lideri conservatori au protestat (republicanii) scrisoarea lui a rezonat puternic mai ales la populația conservatoare. Mulți membrii ai acestei comunități sunt deja parte a mișcării ce dorește separarea de cultura dominatoare coruptă, dorind crearea de instituţii paralele cum ar fi: libera educaţia la domiciliu.

Mișcări similare au început și în alte aspecte ale vieții, încercând să ofere variante viabile. Un exemplu este cea care promovează fermele mici, familiale care cultivă produse organice, ocupându-se de dezvoltarea piețelor pentru produsele lor.

Dacă motto-ul marxismului cultural ce promoveaza noua ordine globală este „Gândiți global, acționați local” atunci, motto-ul nostru trebuie să fie: „Gândiți local, acționați local”.

În acest fel, strategia noastră pentru a repara distrugerile făcute Americii de către marxismul cultural ar avea la bază propria lor strategie, stabilită de Gramsci acum mult timp care a cerut marxiștilor să înceapă un lung marș prin instituții.

.

Contra-strategia noastră este să începem și noi un marș lung de creare a propriilor noastre instituții. Schimbarea nu se va produce repede sau ușor. Va fi o muncă ce va dura generații, așa cum a fost și a lor. Ei au avut răbdare întrucât știau că „forțele inevitabile ale istoriei” erau de partea lor.

Nu putem fi și noi la fel de răbdători și perseverenți, știind că Făuritorul istoriei este de partea noastră?

Surse:

„The Culture-wise Family: Upholding Christian Values in a Mass Media World” is available at the Movieguide website.

Watch Bill Lind’s video „The History of Political Correctness.”

William S. Lind has a B.A. in History from Dartmouth College and an M.A., also in History, from Princeton University. He serves as director of the Center for Cultural Conservatism of the Free Congress Foundation in Washington, D.C., and as a vestryman at St. James Anglican Church in Cleveland, Ohio

Lasă un răspuns