Democrația reprezentativă: apariție – evoluție – limite (2)

Democrația reprezentativă: apariție – evoluție – limite (Ritualul liniștirii)

Guvernul reprezentativ a asigurat succesiunea lină în absența unei dinastii ereditare. A deschis canale de reacție inversă între vârful și baza societății. A creat o arenă în care disputele dintre diverse grupuri puteau fi soluționate pe cale pașnică.

Legat de criteriul majorităţii și de ideea „omul și votul”, guvernul reprezentativ i-a ajutat pe cei săraci și slabi să obțină avantaje de la tehnicienii puterii care comandau motoarele integratoare ale societății. Pentru aceste motive, răspândirea lui a fost, în mare, o realizare epocală în istorie, cu efecte civilizatoare.

Totuși, chiar de la început, guvernul reprezentativ nu și-a ținut nici pe departe promisiunea. Oricâtă imaginație am avea, nu putem spune că el s-a aflat vreodată sub controlul poporului, oricare ar fi definiția dată acestuia. În niciuna din țările industriale guvernul reprezentativ nu a modificat efectiv structura subiacentă a puterii – subelitele, elitele și supraelitele.

Departe de a slăbi controlul elitelor conducătoare, mecanismul reprezentării a devenit unul din principalele mijloace de integrare cu ajutorul cărora acestea s-au menținut la putere.

Astfel, indiferent cine iesea învingător, alegerile au îndeplinit o importantă funcție culturală pentru elite. În măsura în care oricine avea dreptul la vot, alegerile au alimentat iluzia egalității. Votarea era un ritual de liniștire în masă, dând cetățenilor impresia că opțiunile se făceau sistematic, cu regularitate mecanică, deci, implicit, în mod rațional.

Alegerile i-au asigurat în mod simbolic pe cetățeni că ei conduc – că, teoretic cel puțin, îți pot „dezalege” conducătorii din moment ce și-i aleg. Atât în țările capitaliste, cât și în cele socialiste, această liniștire rituală s-a dovedit deseori mai importantă decât rezultatul propriu-zis al alegerilor.

Elitele integratoare au programat mașina politică altfel în diversele țări, reglementând numărul partidelor sau manipulând eligibilitatea. Cu toate acestea, ritualul electoral – farsă, după părerea unora – a fost folosit peste tot. Alegerile sunt supapa de siguranță pentru protestele venite de jos.

În plus, cu toate eforturile reformatorilor democratici și radicalilor, elitele integratoare și-au păstrat controlul efectiv și permanent asupra sistemelor de guvernare reprezentativă. S-au emis multe teorii pentru a explica de ce s-a întâmplat astfel. Dar majoritatea acestor teorii nu țin cont de caracterul mecanic al sistemului.

Dacă vom privi sistemele politice din Al Doilea Val cu ochii unui inginer, nu ai unui politolog, vom fi izbiți de un fapt esențial care trece de obicei neobservat.

În industrie, inginerii obișnuiesc să împartă mașinile în două categorii fundamental diferite: cele care funcționeaza intermitent, cunoscute drept mașini de „prelucrare în loturi”, și cele care funcționează fără întrerupere, numite „cu flux continuu”. Un exemplu din prima categorie este banala presă de forjare în matrițe.

Muncitorul aduce un lot de plăcuțe metalice și le introduce, câte una sau mai multe în mașina, care le matrițează în formele dorite. Când lotul s-a isprăvit, mașina se oprește până la sosirea unui alt lot. Un exemplu din a doua categorie este rafinaria de petrol care, odată ce a fost pusă în funcțiune, nu se mai oprește. Țițeiul curge prin coloane, țevi și rezervoare 24 de ore din 24.

Dacă privim la fabrica globală de legi, cu votarea intermitentă, avem în față o mașină clasică de prelucrare în loturi. Publicul poate alege între candidați la anumite date, după care „mașina democrației” este oprită.

Comparați această mașină cu fluxul continuu de influență pornit de la grupurile de interese economice, de la grupurile care exercită presiuni în viața politică și de la traficanții de putere. Numeroși delegați ai societăților anonime, ai agențiilor și departamentelor guvernamentale și ai ministerelor depun mărturie în fața comitetelor, sunt membri ai unor comisii speciale, iau parte la aceleași recepții și banchete, toastează unul pentru celălalt, transmit informații și influență încoace și încolo, înrâurind astfel neîncetat procesul decizional.

În rezumat, elitele au creat o puternică mașină cu flux continuu care să funcționeze alături de mașina democratică de prelucrare în loturi (și deseori în scopuri opuse). Numai dacă vedem aceste două mașini una lângă alta, putem înțelege cum s-a exercitat realmente puterea în fabrica globală de legi.

Atâta timp cât au jucat jocul reprezentării, cetățenii au avut, în cel mai bun caz, doar ocazii intermitente, la alegeri, de a-și transmite aprobarea sau dezaprobarea pentru guvern și acțiunile acestuia. În schimb, tehnicienii puterii au influențat permanent aceste acțiuni.

În fine, chiar în principiul reprezentării s-a introdus un instrument și mai puternic de control social. Însăși alegerea unor oameni pentru a-i reprezenta pe alții a creat noi membri ai elitei.

Când muncitorii, de exemplu, au început să lupte pentru dreptul de a organiza sindicate, ei au fost hărțuiți, judecați pentru conspirație, urmăriți de spionii companiei ori bătuţi de poliție și echipe de mardeiași. Ei nu făceau parte din sistem, în care nu erau reprezentați ori erau reprezentați în mod necorespunzător.

După înființare, sindicatele au dat naștere unui nou grup de integratori – liderii sindicali – ai cărui membri, în loc să-i reprezinte pur și simplu pe muncitori, au mediat între aceștia și elitele din economie și din conducerea politică. În ciuda afirmațiilor lor, liderii sindicali din întreaga lume au devenit membri de bază ai elitelor integratoare.

Teoretic, necesitatea de a candida în alegerile următoare garantează că reprezentanții vor rămâne cinstiți și vor continua să susțină interesele cetățenilor pe care-i reprezintă. Aceasta nu a împiedicat însă nicăieri absorbirea reprezentanților în arhitectura puterii. Distanța dintre reprezentanți și cetățenii pe care-i reprezintă a crescut peste tot.

Forma de guvernământ reprezentativ – democrația, cum am fost învățați să o numim – a fost, pe scurt, o tehnologie industrială de asigurare a inegalității. Ea este pseudoreprezentativă.

Sursa: Al treilea val – Alvin Toffler

Partajează cu încredere

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: