Alte opinii

Human Recycle Bin – containerele de gunoi umane

Human Recycle Bin - containerele de gunoi umane

Human Recycle Bin – containerele de gunoi umane

Marile corporaţii au găsit soluţia de a scăpa de deşeuri, containerele de gunoi umane.

Am scris mai multe articole care făceau referire la diversele adaosuri toxice sau câteodată chiar inofensive, din hrana noastră, din medicamentele noastre şi chiar din diverse bunuri de consum.

Întotdeauna apăreau întrebările :

Da’ de ce ar face cineva asta ?

De ce cineva ar dori să ne facă rău ?

De ce depopulare ? etc.

.

Un exemplu simplu care mi-a trecut iniţial prin cap a fost : barmanii adaugă apa în vin, cel care vinde ardei gras injectează în ei apă, producătorul de parizer adaugă hârtie igienică (celuloză), etc., deci creşte astfel cantitatea/greutatea, deci încasează mai mult.

În aceste găinării, adaosul este unul inofensiv, dar… Pe acest model cu siguranţă că şi producătorii mai mari au reuşit să-şi rotunjească veniturile. În multe cazuri scopul de a-şi mări veniturile, fiind mai mare decât respectul faţă de clienţii lor.

Am vorbit şi am prezentat diverse dovezi despre aceste practici. Deci în aceste industrii, nimic nu se pierde, se foloseşte tot, să nu rămână nici un fel de reziduri. Dacă la nivel mai mic, aceste soluţii (găinării) au funcţionat, de ce marii producători să procedeze altfel?

Şi uite aşa s-a născut răspunsul la aceste întrebări, de ce ar face cineva asta. Cu siguranţă că a fost o perioadă de tranzit, de tatonare a diverselor adaosuri, după care cu siguranţă că producătorii au început să caute diverse surse suplimentare de adaosuri (ingrediente), care să” sporească” producţia şi care să nu coste mai nimic.

În toate aceste calcule, sănătatea consumatorului nu are ce căuta, se iau în calcul doar evitarea toxiinfecţiilor grave şi efectele imediate. În acest mod, multe dintre rezidurile de producţie, indiferent cât de toxice, şi-au găsit astfel întrebuinţarea, ba mai mult au adus şi profit.

Industrializarea

Dezvoltarea industrială într-un ritm exacerbat, s-a făcut desigur fără o bună chibzuinţă pentru abordarea unor soluţii optime de neutralizare şi reciclare a rezidurilor şi compuşilor reziduali ai proceselor de producţie.

Astfel direct proporţional cu producţia ”utilă”, a crescut proporţional şi cantitatea rezidurilor şi a” compuşilor secundari”.

O mare parte a acestor reziduri este formată din compuşi extrem de toxici, greu de neutralizat şi cu timp mare de înjumătăţire.

Marii industriaşi au ajuns astfel să se confrunte cu o nouă problemă, ”gunoiul”, ceea ce nu mai folosea la nimic, trebuia aruncat.

De multe ori costurile pentru reciclarea acestor reziduri toxice erau foarte mari, aproape că anulau profitul obţinut cu producţia de bază.

Legile de mediu şi reglementările privind gestionarea şi reciclarea rezidurilor au făcut tot mai greu de evitat costurile mari cu neutralizarea acestor reziduri, aşa că, corporatiştii aveau nevoie rapidă de o soluţie ieftină şi legală.

”Soluţia salvatoare” – Human Recycle Bin

Industria corporatistă a găsit modul cel mai eficient financiar pentru ei, de a recicla rezidurile toxice. Dacă la început se căutau soluţii de neutralizare a acestora, prin procedee costisitoare, prin metabolizarea rezidurilor de către diverse specii de bacterii, etc.; acum cred că bacteriile au fost înlocuite cu noi, care mai şi plătim pentru acest aport toxic.

Corpurile noastre sunt acum coşul lor de ,,gunoi”, au reuşit să scape de aceste reziduri toxice, doar prin folosirea acestora ca materie primă pentru producţia de alimente, de medicamente, de cosmetice şi altele.

Când spun asta am în vedere inclusiv reziduri foarte toxice şi chiar radioactive, precum compuşi foarte toxici de fluor ai industriei (bauxită şi altele), de care acum scapă prin introducerea acestora în pasta noastră de dinţi, în sare, în apă, etc, am în vedere şi rezidurile chimice împrăştiate din avioane (chemtrails), produsele chimice folosite în agricultură, şi cum am precizat chiar şi resturile biologice din spitale. Mai mult, ca urmare a acestor manevre, industria de sănătate (tot a lor) are un număr mare şi sigur de clienţi.

Nu cred că trebuie să privim lucrurile doar analizând câştigul financiar direct şi imediat al acestor manevre, dar şi câştigul indirect datorat îmbolnăvirii noastre.

Spălarea de imagine

Cosmetizarea şi prezentarea drept avantajoasă, a acestor practici

Prin acţiuni concertate a mass-mediei, sistemului de educaţie, organismelor de control şi avizare a produselor alimentare, farmaceutice, cosmetice, etc., în câţiva ani de zile, aceşti compuşi au ajuns să fie prezentaţi drept utili, necesari şi chiar benefici, iar în unele cazuri cel puţin ca un rău necesar.

Cel mai frecvent, pentru a demonta conceptele deja fixate în mentalul colectiv, au început să precizeze praguri cantitative sub care produsele sunt” inofensive”. Acest lucru este chiar real, dar doar la ingerarea acestor produse pur accidental, nu periodic.

De fapt, corpul nostru, această incredibilă maşină alchimică, chiar reuşeşte să metabolizeze şi să neutralizeze sau să elimine o bună parte dintre aceşti compuşi.

Sunt totuşi compuşi pentru care organismul uman nu are capacitatea de a-i transforma (alchimiza), iar pentru eliminarea cărora are nevoie de ani şi chiar zeci de ani. În această categorie sunt metalele grele şi uni compuşi sau substanţe chimice.

Reclamele sunt unul dintre cele mai bune exemple, iar manipularea şcolaristică are de asemenea un rol important în pregătirea viitorilor specialişti.

Manipularea statistică, schimbarea încadrărilor şi indicilor de toxicitate, sublinierea unor avantaje (ipotetice de cele mai multe ori) şi ignorarea sau prezentarea diluată, sumară a efectelor nocive

Dacă întrebaţi spre exemplu un medic stomatolog sau un chimist, de ce pasta de dinţi conţine fluor (compuşi de fluor), acesta fiind toxic, răspunsul aproape unanim (şablonizarea şcolaristică) este de genul că în această cantitate este nepericulos.

Ce scapă acestora din vedere (pentru că această informaţie a fost diluată sau ascunsă lor în şcoală, este faptul că fluorul este un compus care se acumulează în organismul uman, deci prin aport regulat, doza devine suficient de mare pentru a aduce mari deservicii încrezătorului utilizator al pastei de dinţi care face cel mai imaculat alb.

Soluţii legale !

Soluţiile legale de reciclare şi neutralizare sunt foarte greu de respectat, implică costuri mari. În ultima perioadă şi aici au fost retuşate multe dintre condiţii şi s-a schimbat încadrarea nivelelor de toxicitate a diverselor substanţe. Totuşi există portiţa ca aceşti compuşi să fie catalogaţi ca subproduşi, materie primă pentru alte sectoare industriale.

Dacă înglobarea acestor reziduri (fără rol) în diverse materiale de construcţie, cauciuc, plastic, materiale compozite, combustibili, etc. are un impact indirect asupra noastră, există totuşi şi produse care au un impact mult mai direct asupra noastră şi asupra sănătăţii noaste.

Chimizarea agricolă

O bună parte dintre compuşii toxici, eventual remixaţi, cristalizaţi sau dizolvaţi, frumos ambalaţi sunt astăzi folosiţi de agricultură. Pesticide, îngrăşăminte chimice, stimulente de creştere, etc., multe dintre ele chiar impuse legal în culturile intensive agrementate şi conforme cu diverse standarde sau condiţionate de diverse subvenţii sau finanţări nerambursabile.

Adaosurile alimentare

În industria alimentară industrială, compuşii alimentari toxici au devenit în scurt timp ingredientul principal al multor dintre alimentele procesate. Avem multe ingrediente de conservare, colorare, ameliorare de gust şi altele, fără de care aproape că nu se mai poate concepe producerea industrială de alimente.

Compuşi sau elemente radioactive sunt folosite pentru iradierea fructelor şi legumelor, în vederea” conservării” în stare” proaspătă” pentru perioade mai lungi de timp.

Producţia de hrană pentru animale, este un alt” consumator” important al acestor reziduri. Animalele din ferme sunt hrănite cu furaje „îmbunătăţite” cu diverse adaosuri derivate sau cu medicamente produse din aceste reziduri. Aici intră şi hrana animalelor de companie.

Producţia farmaceutică

Aici ajung să fie folosite cele mai multe dintre rezidurile chimice periculoase, dar şi a diverselor resturi anatomice din spitale şi alte instituţii.

Compoziţiile medicamentelor sunt patentate şi protejate drept secret de producţie, iar efectele adverse ale acestora sunt greu de dovedit.

În medicamente găsim multe dintre substanţele chimice considerate adevărate otrăvuri, găsim metale grele, cât şi compuşi extraşi din resturi anatomice umane sau animale.

Vaccinurile folosesc de asemenea ,,conservanţi” pe bază de mercur sau aluminiu, foarte periculoşi pentru sănătatea noastră.

Deratizări, dezinsecţii şi alte asemenea

O altă categorie de produse o reprezintă diversele produse de otrăvire a insectelor şi animalelor parazite. Pentru otrăvirea acestora se folosesc produse a căror ingrediente sunt exact compuşii reziduali toxici ai diverselor ramuri industriale. Odată cu folosirea acestora, plantele şi mediul (habitatul) nostru este” contaminat” de aceste substanţe.

La limita legii

Fracturarea hidraulică

Una dintre cele mai diabolice metode de ”reciclare” a rezidurilor foarte periculoase, ”ascunderea” lor in lichidul folosit la fisurarea hidraulică și astfel disiparea acestora în subsol. Resursele de apă și produsele agricole, vor ”transpota” aceste reziduri periculoase, către corpurile noastre (prin apă, hrană și chiar aer)

Fracturarea hidraulică imlică injectarea prin canalele de foraj , a unui lichid sub presiune foarte mare. Principiul se bazează pe trensmiterea forțelor hidraulice prin intermediul unui lichid ( necompresibil), iar aceste forțe produc fisuri multiple in straturile subterane. Ulterior, prin obținera unei suprafețe mărite a zonelor de degajare, gazelor de sist sunt colectate.

Companiile de exploatare prin fracturare hidraulică folosesc însă pentru transmiterea forțelor hidraulice o soluție secretă. Și înainte în exploatările clasice existau lichide care se introduceau în pâmănt, iar ”golurile” rămase în urma extracțiilor petroliere sau de gaz natural, erau umplute cu saramură, evitându-se astfel eventuale surpări subterane.

Saramura (care nu îngheață) în timpul manevrelor de la suprafață pe timp geros, era perfect funcțională pentru exploatările prin fracționare hidraulică.

.

Totuși folosirea de saramură, nu ar elimina decăt contaminarea cu substanțele toxice și radioactive injectate, dar amestecul straturilor de lichide subterane (petrol, gaze cu apă freatică) prin fisurile produse ar rămâne în continuare un mare dezavantaj.

De ce companiile de exploatare prin fracturare hidraulică invocă clauze de secret tehnologic, evitând astfel divulgarea periculoaselor substanțe conținute în lichidul de fracturare hidraulică.

Nu cumva acesta este modul lor de a scăpa de rezidurile extraordinar de periculoase. Nu cumva în spatele scopului declarat se intenționează de fapt creerea unui mare depozit subteran pentru toate deșeurile extrem de periculoase? Eu cred că da !

Se observă astfel că soluțiile considerate legale sunt de fapt disimularea unor acțiuni ilegale, îndreptate împotriva mediului, a întregului ecosistem, ascunse sub masca unor beneficii.

Soluţii ilegale

Aici putem încadra diverse acţiuni de contaminare a mediului cu aceste reziduri toxice.

Chemtrails

Una dintre cele mai controversate practici, aflate cumva la limita între legal şi ilegal. Chemtrails-ul este nerecunoscut oficial decât voalat şi cu o tentă de acţiune benefică (contra efectului de seră sau alte asemenea).

Greu de dovedit deoarece prin această metodă se încearcă disimularea împrăştierii acestor compuşi toxici sub forma dârelor de condens lăsate în spate de avioanele cu reacţie, aşa numitele contrails. Pentru punerea în practică a acestei metode a fost nevoie de cooperarea multor forţe corporatiste, dar sunt convins că şi de complicitatea autorităţilor.

Depozitări, deversări şi alte asemenea

Deversarea de substanţe chimice în apele curgătoare (cel mai des utilizată), în lacuri, în câmp deschis sau la groapa comună de gunoi.

O practică des folosită (mai ales pentru deşeurile radioactive) este aruncarea recipienţilor care conţin astfel de deşeuri în mări şi oceane. E drept, că şi în acest caz e nevoie de complicitatea autorităţilor, mai ales pentru că acestea trebuie transportate terestru, naval sau aerian, până la locul respectiv.

Soluţii extreme, simularea de accidente sau scurgeri accidentale de substanţe toxice

Când socotelile arată că e mult mai puţin costisitoare o amendă de mediu şi pentru că e foarte greu de stabilit după, despre ce cantitate de reziduri toxice a fost vorba, mulţi industriaşi ajung la soluţii extreme, simularea unor accidente. Astfel apar” scurgeri accidentale, incendii şi alte asemenea.

Accidentele ecologice

Bineînţeles că pe lângă aceste practici, se întâmplă şi contaminări accidentale, accidente navale cu pierderi mari de petrol sau alţi compuşi chimici transportaţi, accidente nucleare, deversări sau pierderi accidentale din instalaţii, etc.

Concluzie

Fiinţele umane sunt folosite drept coşul de gunoi pentru rezidurile industriale produse de marile corporaţii. Suntem adevărate containere de depozitare a compuşilor toxici reziduali, aşa cum am numit în titlu, Human Recycle Bin.

Mai mult, plătim pentru acest” gunoi” aruncat în corpurile noastre, plătim produsele lor (pline de ingrediente toxice), dar plătim şi cu sănătatea noastră. Ca un paradox, după ce ne pierdem sănătatea, plătim şi pentru medicamentele (pline de toxine), continuând astfel să acumulăm în noi rezidurile lor.

Corporatiştii fac bani de două ori, odată prin vânzarea produselor de bază, apoi prin vânzarea „produselor” obţinute sau înmulţite din rezidurile toxice. Adică au înlocuit o cheltuială legată de reciclarea şi neutralizarea rezidurilor toxice cu un venit obţinut din folosirea lor în produsele alimentare, farmaceutice, etc.

Avem astfel un circuit al produselor, în care sistemul de depozitare, transformare şi reciclare al lor, sunt chiar fiinţele umane.

Un plan diabolic, bine organizat şi care funcţionează de câţiva ani buni, din păcate.

Autor: Leonard Cheşca

Lasă un răspuns