Alte opinii

De la lampa cu petrol – la smartphone

De la lampa cu petrol - la smartphone

De la lampa cu petrol – la smartphone

Zilele trecute am remarcat pe facebook o postare, care mi-a atras atenția. După ce am citit și am recitit textul, mi-am dat seama că mă regăsesc și eu într-o anumită măsură în ipostaza autorului. Și nu numai eu…

Generația dinaintea mea, cu siguranță a trecut printr-o transformare incredibilă în timpul vieții. A fost martoră încă de la început a descoperirilor tehnologice care au revoluționat lumea începând cu mijlocul sec XX, pâna la a doua decadă a sec XXI.

Au prins, așa cum se exprima sociologul și vizionarul Alvin Toffler, cele “trei valuri” ale civilizației pământene. Și istoria nu se oprește aici…

Redau mai jos această postare, care, așa cum aminteam, va stârni cel puțin o undă de nostalgie unora dintre noi. Cei mai tineri vor afla ca lumea nu a fost întotdeauna sclava tehnologiei, iar bucuria de a trăi era mult mai simplă și naturală.

.

“În cele ce urmează am plăcerea de a rememora și de a împărtăși cu voi, unele momente din viata mea, devenite acum istorie. Povestea începe în urmă cu aproape 60 de ani, când știința și tehnologia se încăpățâna să ajungă și în zonele rurale.

Concret, am să mă refer, strict la evoluția tehnologiei în domeniul bunurilor de larg consum, necesare într-o gospodărie.

Copiilor din ziua de azi, poate, li se pare o banalitate a apăsa pe un buton și instant să intre în funcțiune un bec, un aparat de radio, un televizor, un leptop, un smartphone etc.

Să vă spun de unde am plecat eu și majoritatea celor ce aparțin generației mele.

Prin anii ’60 a ajuns rețeaua de curent electric și în satul meu. Oamenii erau foarte reticenți în a-și racorda casele la aceasta nouă utilitate.

Unii susțineau că astfel o să le ia foc casele și vor rămâne fără bruma de avere, agonisită cu atâta trudă de generații întregi, alții că e foarte periculos și te poți electrcuta iar unii, ulterior, chiar au plătit cu viața, tribut ignorantei lor.

Poate că și aceste întâmplări nefaste, m-au determinat, m-au incitat în a-mi alege o carieră în acest complex domeniu, al electricității.

Îmi doream să știu totul despre curentul electric și în mare parte am reusit.

.

În primii 5 ani de viață, am crescut la lumina unei lămpi cu petrol care, ca orice lampă, necesita o întreținere zilnică. Trebuia s-o alimentezi cu petrol, să-i schimbi feștila, să-i ștergi abajurul, în rest totul era bine, neștiind că se poate și mai bine.

Încet, încet oamenii au prins curaj și rând pe rând și-au racordat casele la această nouă minune numită, curent electric. Se poate spune că acesta a fost momentul zero, de la care oamenii au plecat, spre a-și îmbunătății calitatea vieții.

A început să se comercializeze, în primă fază, aparatul de radio, fierul electric de călcat, mașina de spălat manuală, butelia și aragazul, mai târziu, pick-upul cu plăci de vinil, televizorul alb-negru cu lămpi etc.

Ar fi fost toate bune și frumoase dacă am fi avut și curent electric din belșug, să le putem folosi. Dar, în intervalul orar 17.00-20.00, mai ales în sezonul rece, zilnic, tensiunea electrică scădea sub 180V sau, de cele mai multe ori, lipsea cu desăvârșire.

De aceea, ne întorceam cu umilință și respect la vechea și folositoare lampă.Politica statului, în cea mai mare măsură antisocială, ne obliga să facem economie la curent, prioritară era industria și planurile megalomane ale lui Ceaușescu.

Trebuia să ne sacrificăm dacă doream ca, pe viitor, copiii și copiii copiilor noștri să trăiască precum în paradis. Într-o foarte mică măsură s-a împlinit acest deziderat, numai că acei așa-ziși urmași, s-au dovedit a fi un grup de oportuniști care au prins cu neobrazare și tupeu, frâiele noii puteri.

.

În 1969, luna iulie, când omul a făcut primul pas pe satelitul natural al Pământului, Luna, consătenii mei, în simplitatea lor, unii erau sceptici, alții dimpotrivă, se adunau seara pe la porți, uitându-se lung și galeș la Lună, ba unii chiar au jurat că au văzut ceva mișcându-se acolo.

Noi copiii, după vârsta de 6 ani, erau considerați buni de muncă și gradual ni se atribuiau diverse responsabilități: să îngrijim de frații mai mici, de animalele din ogradă, ba chiar eram cooptați la munca câmpului.

“Drepturile copilului” nu existau nici în faza de concept, dar noi ne mândream că suntem capabili să facem cutare și cutare lucru și primeam cu bucurie laudele părinților. Asta ne-a maturizat înainte de vreme.

Școala, în accepțiunea părinților și bunicilor mei, cu excepția mamei, era ceva suplimentar, dacă îți mai rămâne timp, mergi și la școală. Vorba bunicii:”Doar nu te-oi face popă”.

Pentru cei ce nu înțeleg sensul acestei expresii, o să vă explic imediat: preotul, în lumea satului, era considerat atotștiutorul tuturor lucrurilor, un ideal greu sau pentru majoritatea, imposibil de atins.

Ca să fii “în rândul lumii “trebuia, să fi sănătos, bun de muncă și să te mulțumești cu” ce ți-a dat Dumnezeu”, adică, să-ți accepți condiția ce ți-a fost hărăzită prin naștere.

.

Spre marele meu noroc, tot școala a fost cea care mi-a luminat mintea. Am avut șansa de a avea o învățătoare bună, dedicată meseriei și un colectiv de profesori, cum azi rar mai întâlnești.

Eu îi numesc dascăli, înțelegând prin asta, acei profesori care pe lângă materia pe care o predau, te mai învață și normele de etică și conduită morală. Fără doar și poate, dascăli au un rol primordial în formarea generațiilor viitoare. Nu vreau să fiu răutăcios, însă am credința că ducem mare lipsă de dascăli adevărați, la momentul actual.

Mai departe pick-upul a fost înlocuit de casetofon și magnetofon. Ce mândru eram când mi-am cumpărat primul magnetofon, din propriul salariu. Era un magnetofon de proveniență sovietică,”Maiak” se numea.

Eram invitat la diverse seri dansante, nu pentru că aș fi fost agreat de toată lumea, pentru că eram “omul cu muzica”. Peste numai câțiva ani s-au schimbat generațiile electrocasnicilor și electronicelor de larg consum.

A apărut mașina de spălat rufe automată, combina frigorifică, televizorul color etc. În perioada respectiva era foarte greu să intri în posesia unui astfel de aparat. Dacă nu aveai relația corespunzătoare, nu aveai prea mulți sorți de izbândă.

Și iată c-am ajuns la era calculatorului. Când zic calculator, mă refer la cel de buzunar care, lesne se înțelege, a adus un mare confort elevilor, studentilor și celor ce prin natura muncii lor, făceau diverse calcule.

.

După încă o mică perioadă de timp a apărut computerul personal, care deschidea noi orizonturi celor ce îl foloseau. De aceea, părinții se faceau “luntre și punte” spre a cumpăra odraslelor lor o astfel de minunăție.

Imediat și telefonia a cunoscut un salt uriaș și anume, telefonul mobil. Era ceva de neimaginat cu câțiva ani în urmă, să vorbești instant cu cineva aflat la celalalt capăt al lumii, de undeva, din lanul de porumb.

De aici a mai fost un singur pas până la apariția smartphone-ului, o simbioza perfectă între telefon și computer. Cu toți am devenit sclavii acestui accesoriu, de care unii dintre noi, nu se pot lipsi nici la toaletă.

Sper că nu v-am plictisit cu această succintă istorie a ultimilor 60 ani în care, după părerea mea, omenirea a cunoscut cel mai mare salt tehnologic și implicit calitativ al vieții, din toate timpurile.

Păcat că ridicare nivelului tehnologic nu vine la pachet cu ridicarea gradului de cultură și civilizație. Chiar, am impresia că are efect contrar.”

Autor: Vasile Radu

Sursa: facebook.com

Lasă un răspuns