Distracție, minciună și amăgire până la moarte

Distracție, minciună și amăgire până la moarte

Distracție, minciună și amăgire până la moarte

Neil Postman și-a publicat cartea (Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului) în 1985, la un an după cel prefigurat în înfricoșătoarea viziune a lui Orwell despre un viitor distopic întunecat și brutal (”1984”). Opinia lui Postman la vremea respectivă era că distopia ”Minunata lume nouă” a lui Huxley s-a dovedit a fi o evaluare mai precisă a viitorului.

Și probabil că avea dreptate acum treizeci și cinci de ani. El a evaluat cu exactitate modul în care masele fuseseră dresate, precum câinii lui Pavlov, să-și urmeze emoțiile, mai degrabă decât intelectul.

O persoană obișnuită își închipuie, de fapt, că este informată, atunci când în realitate a fost programată prin dezinformare transmisă de mass-media corporativă la cererea oligarhilor stăpâni. Ignoranța nu este forță. Războiul nu este pace. Libertatea nu este sclavie.

Informațiile înșelătoare – știri superficiale, irelevante, false – sunt concepute pentru a crea iluzia cunoașterii atunci când, în realitate, te îndepărtează de cunoaștere. Postman nu a crezut că transformarea americanilor a fost una deliberată. El a atribuit schimbarea mai degrabă divertismentului TV decât informării.

Cred că cei care controlează pârghiile societății au făcut un efort calculat pentru a convinge masele că ignoranța voită este de fapt cunoaștere. Ignoranții sunt mult mai ușor de manipulat și o apucă pe orice drum necesar în beneficiul celor răspunzători de această situație. Acumularea bogăției și puterii este mult mai ușoară atunci când masele nu pot gândi, când nu înțeleg adevăruri matematice de bază sau nu înțeleg realitatea.

Postman a comparat cele două viziuni distopice la începutul strălucitului său volum:

„Eram cu ochii țintă pe 1984. Când anul a venit, dar nu și profeția, intelectualii americani și-au adus laude lor înșiși. Rădăcinile democrației liberale rezistaseră. Oriunde altundeva se întâmplase teroarea, dar noi cel puțin nu fuseserăm vizitați de coșmaruri orwelliene.”

Însă uitaserăm că, alături de viziunea întunecată a lui Orwell, a existat o altă – puțin mai veche, mai puțin cunoscută, la fel de înfiorătoare: ”Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley. Contrar credinței obișnuite, chiar și în rândul celor educați, Huxley și Orwell nu au profețit același lucru.

Orwell avertizează că vom fi depășiți de o opresiune impusă din afară. Dar, în viziunea lui Huxley, nici unui Big Brother nu i se cere să lipsească oamenii de autonomia, maturitatea și istoria lor. După cum a văzut Huxley, oamenii vor ajunge să-și iubească opresiunea, să adore tehnologiile care le anulează capacitățile de gândire.

Orwell se temea de cei care ar interzice cărțile. Ceea ce se temea Huxley era că nu va exista niciun motiv pentru a interzice o carte, pentru că nu va fi nimeni care să vrea să o citească. Orwell se temea de cei care ne vor lipsi de informații. Huxley se temea de cei care ne vor da atât de mult încât vom fi reduși la pasivitate și egoism.

Orwell se temea că adevărul ne va fi ascuns. Huxley se temea că adevărul va fi înecat într-o mare de irelevanță. Orwell se temea că vom deveni o cultură captivă. Huxley s-a temut că vom deveni o cultură banală, preocupată de un soi de echivalent al păsărilor, orgiei și cățelușului centrifug.

Minunata lume noua vs. 1984

După cum a remarcat Huxley în ”Minunata lume nouă, revăzută”, libertarienii civili și raționaliștii care sunt mereu în alertă pentru a se opune tiraniei „nu au ținut cont de apetitul aproape infinit al omului pentru distracții”. În 1984, a adăugat Orwell, oamenii sunt controlați prin provocarea durerii.

În ”Minunata lume nouă”, sunt controlați prin provocarea plăcerii. Pe scurt, Orwell se temea că ne va strivi ceea ce ne provoacă teamă. Huxley se temea că ceea ce dorim ne va distruge.

„Această carte este despre posibilitatea ca Huxley, nu Orwell, să aibă dreptate” – Neil Postman, Distracția care ne omoară. Discursul public în era show-bizului.

Cu siguranță, Postman a evaluat corect societatea noastră în 1985. Televiziunea era încă metoda copleșitoare de informare și divertisment pentru o persoană obișnuită. Oamenilor li se mai livrau ziare și reviste la casele lor. Știrile prin cablu tocmai se lansaseră. Internetul nu era utilizat pe scară largă. Computerele de acasă erau la începutul lor. Telefoanele mobile pentru fiecare persoană erau un vis îndepărtat.

Viitorul întunecat al lui Orwell nu se concretizase, încă. Distopia mai subtilă a lui Huxley necesita mult mai puține măsuri autoritare. Manipularea psihologică nevăzută a maselor, așa cum a fost descrisă și practicată de Edward Bernays și sicofanții săi, a fost mult mai eficientă în modelarea minților, proiectarea culturii și formarea ideilor maselor fără ca acestea să-și dea seama că nu erau altceva decât șobolani de laborator într-un mare experiment. Propaganda funcționează.

Controlul tehnologic asupra maselor s-a adâncit

Din 1985, controlul tehnologic asupra maselor s-a adâncit și a copleșit orice rezistență la guvernarea vieții noastre de zi cu zi. Proliferarea calculatoarelor, a televiziunii prin cablu 24 de ore pe zi și a telefoanelor „inteligente” pentru mase a dat manipulatorilor nevăzuti ai minții publice, cunoscuți sub numele de guvern invizibil, instrumentele finale pentru ingineria minții noastre și pentru a decide ce va fi perceput drept credințe care ne ghidează viața de zi cu zi.

Am ajuns să ne iubim opresiunea și ne-am învățat ignoranța, adorând, chiar, tehnologiile care ne înrobesc în trivialități, dezinformare, afișări superficiale a falselor virtuți și eliminând capacitatea noastră de a gândi. Masele s-au conformat pasiv opresorilor lor, permițând tehnologiei să le controleze complet viața și să le formeze opiniile.

Mass-media corporativă, prin intermediul platformelor de socializare, a internetului și a televizorului, copleșesc masele cu informații inutile menite să distragă atenția și să ne mute atenția de la acțiunile subversive ale oligarhilor bogați care trag sforile în spatele cortinei tehnologice. Adevărul a fost și continuă să fie ascuns în spatele unei avalanșe de miniaturi și prostii irelevante, care ni se oferă prin ecranele noastre.

Furnizorii cu intenție ai acestui gunoi în mintea maselor joacă până la cel mai mic numitor comun producând dezinformări menite să amuze, să provoace frică, să confunde, să aprindă dorințele și să maximizeze emoțiile.

Cu siguranță nu vor ca cetățenii să gândească în mod critic, să pună la îndoială status quo-ul, să ignore dictatele, să discute despre problemele reale, despre problemele cu care se confruntă țara sau să genereze idei care le-ar putea submina controlul și ar putea reduce vastele lor bogății.

Spre ce se indreaptă acum societatea?

Cred că Postman a fost oarecum naiv în a crede că reeducarea societății prin mijloace tehnologice și școlile publice de îndoctrinare controlate de guvern a fost un accident. După cum se vede în ambele romane, controlorii înrobesc masele, știind exact ce fac și de ce o fac.

Metoda de control ”Minunata lume nouă” a funcționat bine mersi zeci de ani, dar propagarea unor site-urilor web care îi atrag pe cei care gândesc critic și pe cei care pun sub semnul întrebării narațiunea aprobată a pus în pericol această structură de comandă și control a ”statului profund”.

De aceea societatea noastră se îndreaptă acum către viziunea lui Orwell asupra viitorului. Liniile de luptă au început să fie trasate când Snowden, Assange și alți patrioți dezinteresați ai libertății, au dezvăluit nivelul înșelăciunii, dezinformării și criminalității statului profund și a celor care îl susțin. Tehnologia devine acum bocancul care ne va călca pe chipuri pentru totdeauna.

Tirania adusă asupra maselor de către Google, Twitter, Facebook, Amazon și alți behemoți tehnologici, în numele binefăcătorilor lor din statul profund, este îngrozitoare în profunzimea și depravarea sa. Cenzură, spionarea, demascarea, demonizarea celor care nu se conformează și umilirea publică a disidenților au înlocuit tirania blândă a manipulării mentale.

Puterea ascunsă suprimă acum în mod deschis adevărul prin controlul pe care îl au asupra tuturor canalelor și punctelor media principale. Cei care scriu în mass-media alternativă sunt ridiculizați a fi teoreticieni ai conspirației, nebuni și colaboratori ruși.

Nivelul știrilor false vomitate de propagandiștii statului profund a atins un nou nivel de isterie. Punctele de vedere disidente sunt zdrobite prin sancțiuni economice aplicate celor care îndrăznesc să meargă împotriva doctrinei aprobate a statului.

Timpul devine tot mai limitat

Utilizarea tehnologiei pentru a controla mintea maselor reușise să producă niște consecințe neintenționate care amenințau puterea partidului. Un adevărat stat de supraveghere, mai cuprinzător decât Orwell a conceput vreodată, a început să funcționeze pe deplin.

Încercarea de a bloca internetul s-a dovedit a fi dificilă pentru clasa conducătoare, întrucât sunt tot mai mulți oameni care gândesc critic, cetățeni supărați se adună pe site-uri care rostesc adevărul și provoacă nemulțumirea maselor care încep să se trezească.

Tirania blândă a lui Huxley, unde am fost condiționați să ascultăm și să nu luăm în considerare niciodată revoluția, este înlocuită de tirania vicioasă a lui Orwell, unde persecuția, tortura și puterea vor fi pe deplin afișate pe măsură ce această revoluție începe cu seriozitate.

Postman a văzut bine prima parte. Huxley și Orwell aveau amândoi dreptate. Partidului nu îi pasă de noi. Suntem folosiți doar pentru ca el să-și atingă propriile nevoi vitale. Trebuie să ne eliberăm de lanțurile care ne înrobesc mintea și să ne luăm țara înapoi cu forța.

Timpul devine tot mai limitat. Vom accepta cu blândețe soarta lui Winston Smith și a lui John Sălbaticul, provocată de stat sau ne vom ridica împotriva tiraniei tehnologice care ne apasă libertățile? Răspunsul la această întrebare ne va decide soarta.

Ne interesează numai puterea, puterea pură

„Acum îți voi spune răspunsul la întrebarea mea. Acesta este. Partidul caută puterea în întregime de dragul puterii. Nu ne interesează binele altora; ne interesează numai puterea, puterea pură.

Știm că nimeni nu preia niciodată puterea cu intenția de a renunța la ea. Puterea nu este un mijloc; este un scop. Nu se stabilește o dictatură pentru a proteja o revoluție; se face revoluția pentru a stabili dictatura. Obiectul persecuției este persecuția. Obiectul torturii este tortura. Obiectul puterii este puterea. Acum începi să mă înțelegi.” – George Orwell, 1984

„Omul crede lucruri pentru că a fost condiționat să le creadă. Majoritatea bărbaților și femeilor își vor iubi servitutea și nu vor visa niciodată la revoluție.” – Aldous Huxley, Minunata lume nouă

Sursa: aici

(Traducere prin intermediul Google Translate)

Lasă un răspuns