Pandemia și haosul – piesele societății controlului total (fragment)

Pandemia și haosul - piesele societății controlului total

Pandemia și haosul – piesele societății controlului total

Să rememorăm acum doar o succintă listă a evenimentelor acestui an, din care nu s-a scurs nici jumătate, cu proiectul postmodern al unei societăți a controlului în minte. Temele acestui an au fost amețitoare, luând aparent forma unui delir emoțional, cu valuri venite de nicăieri. Aparent, e un haos fără noimă, exact ca în creațiile „intertextuale” ale postmoderniștilor, care refuză ideea de curgere cronologică și logică a unei povești.

Să nu uităm însă că „Ordine din haos” e deviza gradului 33 în masonerie, potrivit propriilor texte. Așadar, să urmărim firul acestui haos:

Greta Thunberg a fost prima senzație virală a anului

Fetița cu codițe și obsesie pentru climă a fost invitată să vorbească la ONU, la Davos, scrâșnindu-și nemulțumirea pentru puternicii zilei, care nu încetau să o răsfețe cu atenția lor. Și cărora le transmitea imperativ că actuala stare de lucruri nu mai poate continua. Preocupările ei par azi o copilărie, pe lângă haosul crizelor în care am intrat între timp. Dar la data aceea, rețelele sociale fuseseră turate pentru a porni o adevărat insurecție a tinerilor. Copiii intrau în „grevă climatică” și „activiștii justiției sociale” încercau să blocheze transportul public.

Mișcarea n-a avut succesul scontat, deși s-a pompat în ea de zeci de ani, cu susținerea corporațiilor și politicienilor. Tinerii cu coșmaruri climatice erau probabil idealiști în intențiile lor, dar se vedeau destul de clar sforile globalismului. Scopul vizat: o mișcare populară, care să justifice imperativul acțiunii coordonate la nivel global și apariția unei noi economii. O trecere postmodernă de la era industrială la „comodificarea naturii” – transformarea aerului în marfă taxabilă prin „certificate verzi”.

Argumentul suprem al „revoluționarilor” merită reținut: trebuie să ascultăm „consensul experților”. O recomandare, care avea să justifice multe în 2020. Noua societate a controlului e una „științifică”, în măsura în care și comunismul pretindea că e „materialism științific” și că va avea o „economie planificată” științific. Asta implică o tehnocrație competentă, mai curând decât puterea oligarhilor sau a dictatorului. Doar că „dezacordul” cu acest consens atrage și excluderea din comunitate.

Ecologismul radical

Altă implicație a ecologismului radical și justițiar e posibila împletire a sa cu multiculturalismul. Dezastrele ecologice nu sunt doar o spaimă a unor copii, ele pleacă de la realități. Cum ar fi secătuirea de resurse a unor regiuni prin distrugerea mediului: deșertificare, defrișarea pădurilor, poluarea aerului, suprapopulare. Un exod climatic de proporții biblice nu e deloc SF.

Dacă miliarde de oameni, disperați de secarea izvoarelor de apă potabilă sau foamete, s-ar pune în mișcare dinspre marile aglomerări ale Asiei și Africi, s-ar putea să asistăm la armonizarea a două teme foarte populare. Justițiarii climatici s-ar reuni atunci cu cei care luptă pentru „granițe deschise” și împotriva rasismului. O generație care acum se luptă pentru aceste cauze doar pe internet și fără să îi coste ceva, ar putea fi chemată să și voteze în consecință după majorat.

Înainte de coronavirus, anul 2020 mai ieșea în evidență prin ecourile publice ale unor scandaluri sexuale – Jeffrey Epstein și Harvey Weinstein – care riscau să tragă după ei un întreg eșafodaj hollywoodian și politic. După care, a venit avalanșa. Noile mantre au devenit:

Aplatizarea curbei

(Un obiectiv abstract, bazat pe predicțiile eronate ale unor savanți ca Neil Ferguson, care s-a dovedit că nu credea nici el în pericolul bolii, după ce a fost prins cu amanta, încălcând carantina prescrisă tot de el publicului). Societatea controlului poate dicta obiective total arbitrare, imposibil de atins, după imaginația tehnocraților.

Spre deosebire de societate disciplinară industrială, care își propunea obiective concrete: creșterea producției de oțel, de cărbune, a exportului. Faza intermediară pare să fi fost obsesia societății consumeriste pentru creșterea PIB-ului, un indicator straniu și înșelător, care amalgamează producția și distrugerea (consumul).

Distanțarea socială

E probabil sloganul cel mai postmodern. Cu atât mai mult cu cât el a fost impus prin „rețele sociale”. Era oricum o tendință „naturală” alienării moderne și însingurării noastre. Dar anul 2020 a accelerat-o și a făcut-o obligație legală. Un fel cu totul diferit de vechile dictaturi, care ar fi apelat, dimpotrivă, la lagăre de concentrare, la mitinguri și susținători adunați pe stadioane.

Carantina 

Pentru prima dată în istorie, au fost luate măsuri medicale împotriva oamenilor sănătoși. Fiecare țară a experimentat diverse metode, într-o coordonare globală intimidantă. România, în fruntea plutonului disciplinat a impus ore de ieșit pe stradă, orar de cumpărături pentru pensionari, ore de „stingere” pe timpul nopții, interdicția de a părăsi localitatea, o absurdă hârtie auto-eliberată de fiecare ca autorizație. Măsuri la care Ceaușescu nici n-ar fi visat.

De remarcat că s-a început cu lucruri ușor de îndeplinit, ca declarația sau luarea temperaturii, ele educând un comportament, ce poate fi ușor „îmbunătățit” ulterior gradual, de pildă cu declarația obținută de la o anumită autoritate (online, pentru comoditate).

Arestul la domiciliu 

A fost o inițiativă legislativă propusă și retrasă brusc în timpul crizei, pentru efectul ei stânjenitor la public. E clar că ideea exista demult (e implementată în multe țări), dar ea stârnea asocieri prea evidente. Cum am amintit, societățile disciplinare aveau unități centralizate etalon, între care era și penitenciarul. Un loc unde se căuta pedepsirea dar și „reformarea” deținutului. Obiectivul acesta e mult mai bine atins în libertate de către societățile controlului, care pot monitoriza cu brățări și geolocație comportamentul și interacțiunile în societate.

Aplicațiile medicale

Au fost deja introduse în China și Coreea de Sud. Ele sunt o formă mai avansată a „certificatelor de sănătate”. Sau a viitoarelor „certificate de imunitate”, eliberate în urma vaccinării. Ulterior, s-a dovedit că persoanele „asimptomatice” nu transmiteau boala. Deci aplicațiile, filtrele la intrare și chiar măștile erau o formă de dresaj inutilă. Dar obțineau un control total, prin combinarea informațiilor din lumea virtuală cu cea reală.

Închiderea mall-urilor

Mall-ul e un simbol al societății consumeriste. Există deja ruine de acest tip în orașe ca Detroit și Chicago, sărăcite de mutarea industriilor în Asia. Sunt artefactele unei lumi demodate. 2020 a adus obligația convertirii la comerțul electronic pentru toți. Afacerile Amazon au explodat, crescând averile celor câțiva magnați ai internetului și grăbind moartea micilor magazine și a clasei de mijloc, pe care o reprezentau. Un comerț mult mai centralizat, mult mai „rațional” supravegheat cu „big data”, studiind în detaliu preferințele consumatorului.

Fără cash

O societate materialistă, dar fără bani – iată o contradicție postmodernă. Megafoanele supermarketurilor anunțau obsesiv că banii sunt periculoși pentru sănătate și că te poți comporta ca un cetățean (civilizat și) responsabil, plătind cu cardul sau aplicația de mobil. Banii în sine sunt un simbol. Ei au înlocuit aurul.

Apoi s-a trecut de la banii acoperiți în aur, la banii cu acoperire în bunuri și servicii, în realitate, bazați doar pe încredere și îndatorare. Actuala trecere e „autoreferențială”, în limbajul postmodern. Adică e înlocuirea cu o ficțiune totală, simbolul propriului simbol. Banii virtuali sunt o piesă esențială în noua societate a controlului. Și au fost făcuți dezirabili de versiunea „rebelă” a cripto-monedelor, care vor fi urmate de o versiune centralizată și obligatorie, probabil.

Închiderea bisericilor

Pentru occidentul deja secularizat, acest abuz, fără precedent în emisfera creștină de la Constantin cel Mare încoace, a trecut aproape neobservat. Mai grozăvie părea să fie persectiva epuizării stocului de hârtie igienică. Măcar pentru o parte din estici a fost evident că suprimarea comuniunii Paștelui a fost țintită cu insistență.

Societatea controlului nu acceptă concurența altor zei. A fost evidentă tenta de persecuție – mulțimile se puteau aduna pe aeroport, în supermarket, dar nu în biserică. Chiar și după, biserica era singura instituție în fața căreia ești obligat să porți mască.

Videochat

Nu fără relație cu punctul de mai sus, presa a insistat pe știri despre funcționarea din plin a site-urilor porno. Prezentate chiar ca onorabile social și implicate – acordând reduceri italienilor. 2020 a fost și anul în care a făcut senzație un nou concept: site-ul onlyfans.

Spre deosebire de videochatul clasic, care e un fel de pornografie personalizată, acesta e o formă de loialitate pentru prostituata preferată, funcționând pe bază de abonament. Presa a insistat și pe durata carantinei pentru onorabilizarea și normalizarea ocupației, lăudată pentru sumele fabuloase ce se pot câștiga și „independența” pe care o asigură femeilor.

Educația sexuală

Pare total straniu că un asemenea subiect putea fi promovat ca urgență de un guvern militarizat, cu populația închisă în casă și armata pe străzi. (Armată care se presupune descuraja virusul cu mitraliera și blindatul.) Și totuși, legea a fost promovată de Parlamentul României.

Una dintre cele mai importante fiind transformarea omului într-o ființă preponderent biologică și instinctuală, despiritualizată, controlată în matricea puterii prin intermediul patimilor și falselor libertăți. Condiționarea sexuală și reinventarea identității sunt teme foarte importante pentru viitoarea societate a controlului.

Contact tracing (Urmărirea contactelor)

E un eufemism pentru „supravegherea în masă”, vândut ca necesitate medicală, pentru a vedea dacă o persoană a intrat în contact cu bolnavi. E o sintagmă care a făcut mai puțină carieră în România anului 2020, dar a fost un hit în străinătate. Poate și pentru că suntem puțin în urmă tehnologic.

Ministrul Nelu Tătaru a reușit să oblige cârciumile să adune date gen nume și CNP de la clienți. Ceea ce mi-a amintit bancul cu hackerul albanez, care trimite un e-mail cu un virus, care roagă destinatarul să-și șteargă niște fișiere din calculator.

Poate și pentru că am fost deja obișnuiți să acceptăm sistemul Big Brother de ascultare a telefoanelor, sub pretextul luptei împotriva corupției. Așa că n-au fost decât aplauze pentru această extindere a listei suspecților la toată populația din rațiuni medicale.

Vigilența populației

Într-o dictatură post-modernă, societatea e chemată să participe la sistemul de reeducare. Ministrul Vela ne îndemna să sunăm la 112, dacă strănută cineva în metrou. O propunere care ar fi părut absurdă în 2019. Englezii au lansat #covidiot, prin care se răspândeau poze și filmulețe virale cu cei care nu respectă „distanțarea socială” și reguli arbitrare.

Distanța „sigură” între oameni era diferită de la țară la țară și se schimba de la o lună la alta. La fel și purtatul măștii, care era ba criticat, ba destinat doar bolnavilor, ba obligatoriu pe măsură ce te îndepărtai de vârful epidemiei.

Masca

E un simbol cu numeroase conotații. Doar un simbol, pentru că informația că „nu protejează de covid” e înscrisă chiar și pe ambalaj. Un simbol al supunerii „voluntare”, un simbol al redefinirii identității, un simbol al tăcerii – o botniță. Masca uniformizează și ascunde. În postmodernism „identitatea e ceva ce trebuie depășit sau reinventat”.

Post-adevăr

Sintagma fake news a fost mai la modă ca niciodată în 2020. În timpul pandemiei s-au luat pentru prima dată măsuri brutale de îngustare a noțiunii de adevăr oficial. Pentru prima dată au fost cenzurați oameni de știință cu pregătire înaltă, interviurile lor au fost șterse de pe internet și nepreluate de televiziuni și ziare.

Ironia e că s-a dovedit că predicțiile lor au fost mult mai corecte decât predicțiile apocaliptice ale savanților oficiali, care și le-au revizuit ulterior. Cu adevărat absurd și dovada că suntem deja în era post-adevăr e că ulterior taberele publicului au rămas constante. Alarmiștii doar și-au încetat mesajele panicarde, dar au continuat să respingă revizuirea vechii opinii ca „teorie a conspirației”.

Cenzura

A căpătat forme nebănuite. Rețelele de „socializare” au implementat algoritmi de inteligență artificială, capabili să „judece” și să blocheze un mesaj pe Facebook ca „fals” chiar în timpul scrierii și să avertizeze utilizatorul în momentul când apasă butonul „Publică”. Unele linkuri, de site-uri trecute pe lista neagră, sunt refuzate automat la publicare în rețea. Până și președintele SUA a fost cenzurat sub pretext de „conținut fals” într-o opinie scrisă pe Twitter.

Iată-ne intrați într-o lume în care tehnocrații sau chiar roboții programați de ei, ne judecă libera exprimare. Dezbaterea, indispensabilă înaintea unui vot democratic, e total înlocuită cu o societate a spectacolului, a realității virtuale, cu false dezbateri încărcate emoțional. (Din nou, România pare să fi fost un cobai în privința renunțării la dezbateri.)

Big data

Corporațiile din Silicon Valley sunt în avangarda marii transformări din 2020 și printre marii beneficiari. Ele au capacitatea să facă pasul spre o nouă economie, în care informația e marfa cea mai importantă. În care omul însuși, ca producător al acelei informații statistice, e o marfă de mare valoare, ce poate fi tranzacționată firmelor de publicitate, firmelor de marketing politic, serviciilor secrete ale statelor.

S-a pus în mișcare fuziunea dintre puterea informației și tehnologia medicală. Bill Gates a devenit expert mondial în vaccinuri și sănătate publică, persoane de la care oamenii așteptau cu sufletul la gură să afle când se vor putea mișca sau când va fi gata vaccinul salvator.

Vaccinarea obligatorie

E un pas în necunoscut cu noile tehnologii și în mod cert o părăsire sau reinventare a ideii de drepturi fundamentale. Avocatul lui Donald Trump, Allan Deshowitz, a ținut chiar o pledoarie juridică despre cum autoritate statului are dreptul „să vină să-ți înfigă un ac în braț”.

Fără a nega dreptul oamenilor de a se vaccina sau beneficiile aduse în istorie de vaccinuri, subiectul e o reală cutie a Pandorei, ce nu ar trebui ridiculizat. Există „tehnologia” pentru a crea dependență medicală, ca modalitate de control, castrare chimică, există nanotehnologii și manipulare genetică. Nu spun că asta se va întâmpla, dar sunt posibilități deja fezabile în stadiul experimental.

Lucrul de acasă 

O temă în prelungirea separării comerțului de magazinul clasic. În post-modernism, fabrica și clădirea de birouri sunt anihilate ca structuri vetuste. Se deschide calea unei globalizări la scară mult mai mare decât vechea externalizare a serviciilor de asistenă a clienților către India. Ideea de multinațională capătă noi valențe, atunci când are nu doar angajați în mai multe fabrici pe diferite continente, nu doar angajați din mai multe țări, reuniți în aceeași fabrică, dar chiar angajați aflați fizic pe mai multe continente, în aceeași echipă.

Școala online 

O formă destul de logică de pregătire continuă a viitorilor angajați de acasă. Și aceasta modifică radical o instituție clasică a „lumii vechi”. Apare îmbinarea dintre școală și industria de divertisment, o mai mare autonomie a elevului, care se poate prezenta cu „avatarul” său sau cu imaginea sa atent construită. El poate participa la lecția cu profesorul într-o fereastră, în timp ce în altă fereastră urmărește un film pe Netflix.

Profesoara poate și ea să țină ore cu elevii într-un interval și alte ore cu adulții (sau studenții) pe un site ca Onlyfans. Relația umană elev-profesor, diferită la clasă la clasă, ar putea fi înlocuită pe viitor cu lecții online realizate de specialiști, cu mijloace video și de interacțiune avansate.

Ar fi un pas similar cu felul în care manualele au unificat cunoașterea și limba națională în epoca statului național, eliminând din varietatea dialectelor regionale. „Națiunea globală” ar putea fi construită într-un mod similar prin unificare conținutului educativ online. (Programele oricum urmăresc astfel de standardizări prin teste Pisa sau programele Bologna.)

Recunoașterea facială 

Aparent n-are legătură cu starea de sănătate a populației. Dar chiar în toiul pandemiei, Ministerul de Interne Român a achiziționat o asemenea tehnologie, cu care eram rămași în urmă. Ea completează alte programe precum actele biometrice, microchiparea, supravegherea extinsă printr-o rețea de camere de filmat montate pe stradă, în magazine, metrou, autobuz, scări de bloc, firme.

Credite sociale 

Sunt o realitate deja în China. O idee de „gestionare” a societății sub pretextul reducerii fenomenelor anti-sociale. Modelul chinez ne-a fost explicit oferit ca exemplu de rezolvare a crizei pandemiei. Deocamdată, el e limitat la unele pedepse online, precum restricția de a mai comenta. Dar poate fi cu ușurință extins la interdicția de a cumpăra (după implementarea banilor electronici) sau chiar interdicția de a părăsi locuința, refuzul de a fi angajat.

Încă o formă ce poate face sistemul penitenciar o problemă a trecutului, generalizându-l la scara societății. Și pentru acesta se poate „manufactura consensul”, de pildă, prezentându-l ca o modalitate de a obține recompense pentru bună purtare – reduceri la cumpărături.

Militarizare 

Pare un efect neașteptat al transformării, după atâtea libertăți promise. Dar scenele cu armata scoasă pe străzi în centrul orașului, în lupta cu un virus, care e a mia parte dintr-un milimetru, au fost în mai multe țări. Întreaga guvernare a fost preluată prin ordonanțel militare de un fel de juntă securisto-medicală.

Un grup misterios de experți cu identitate secretă conducea tot. În America s-a insistat pe imaginile cu protestatari cu mitraliera de gât, semn că mai devreme sau mai târziu se va pune problema dezarmării populației pentru siguranța publică. Statul polițienesc e o realitate tot mai evidentă, cu o poliție tot mai blindată, care seamănă foarte puțin cu vechea poliție în cămașă, care supraveghea cartierul.

Revoltele rasiale

Aparent, omenirea a ieșit din vârtejul amețitor al operațiunii coronavirus, pentru a intra într-o altă realitate – a războaielor rasiale. Ceva specific societăților spectacolului. Restricțiile anterioare s-au ridicat brusc, chiar cu acceptul doctorilor și „specialiștilor”, dovedind inutilitatea, absurditate și minciuna psihozei „distanțării sociale”. Aceleași rețele de influență socială, care îndemnau isteric să nu ne părăsim casa decât pentru nevoi urgente, au îndemnat la adunare și protest.

Cele două fenomene nu sunt deloc disparate, ci parte a unui program coerent. El poate duce la permanentizarea unui stat polițienesc și a unei societăți a controlului, pentru a justifica siguranța publică, pusă în pericol de jafuri, crime și distrugeri. Economic, e clar că ele prelungesc demolarea controlată a sistemului, încercată prin revoltele climatice, pusă în mișcare de „succesul” peste așteptări al operațiuni coronavirus.

Economic măcar, ieșirea din izolare direct în război civil, cu magazine devastate și oameni care se tem să iasă pe străzi seara sau chiar ziua, nu poate avea efecte bune. Și totuși, bursele internaționale, controlate de speculatorii din offshore, cresc voinicește, de parcă planeta s-ar fi întors la muncă și la cumpărături. Autoritățile au făcut tot posibilul să încurajeze revoltele și să le glorifice, să le faciliteze prin pasivitatea forțelor de ordine, să ascundă de ochii publicului violența și intoleranța mișcării insurecționare.

Deja vedem că direcția pe care o iau aceste proteste merge înspre dizolvarea identitară a Americii și a țărilor Europei, cu distrugeri și vandalizări de statui, gesturi de penintență ritualică.

Articolul complet: aici

Foto: caixinglobal.com

Lasă un răspuns