Șarlatani considerați oameni de știință: Sigmund Fraudă

Șarlatani considerați oameni de știință: Sigmund Fraudă

Șarlatani considerați oameni de știință: Sigmund Fraudă

O nouă biografie distruge ce a mai rămas, dacă a mai rămas ceva, din reputația escrocului vienez.

Într-o scrisoare din 1890 către prietenul și colaboratorul său apropiat Wilhelm Fliess, Sigmund Freud îi spunea că nu îl poate vizita deoarece, pe o piață a psihiatrilor aflați în competiție pentru a păcăli femeile bogate din Vienna, „cel mai important client al meu tocmai trece printr-un fel de criză nervoasă și s-ar putea face bine în absența mea.”

Nu, Freud nu era ironic: depindea de femeile cu stare pentru a rămâne pe piață. Cu altă ocazie, referindu-se la un desen în care un leu căsca morocănind „miezul zilei și niciun negru”, el a scris „grijile apar din nou dacă la momentul potrivit nu va apărea un negru ca să potolească apetitul leului.”

Acest apetit, după cum explică clar Frederick Crews în „Freud: The Making of an Illusion” o carte exhaustivă și demolatoare, era de la început îndreptat spre celebritate și bogăție. Freud a urmărit aceste obiective prin promovarea unor terapii șarlatenești și versatile, dând înapoi când poziția sa nu mai putea fi apărată, acoperindu-și urmele cu pretenții înșelătoare sau chiar complet false despre ce încerca sa facă, dând năvală apoi spre următoarea mină de aur.

Cura de cocaină

În anul 1884, de pildă, în entuziasmul pentru cocaină, de care Freud s-a ținut cu intermitențe vreme de 15 ani, el a avut ideea extraordinară de a-l trata cu o cură de cocaină pe un strălucit tânăr om de știință, Ernst Fleischl von Marxow, care era ușor dependent de morfină (ca urmare unei operații). În loc de a se face bine, Fleischl a devenit foarte dependent atât de morfină cât și de cocaină.

Nopți nedormite, zile de epuizare, toropit de somn și drogat până a ajuns o umbră, în timp ce Freud, scriind sub pseudonim într-o revistă, se lăuda cu uluitorul succes al experimentului său. Între timp, un coleg de-al său descoperea o aplicație utilă a cocainei, ca anestezic local, ceea ce a permis efectuarea unor noi tipuri de operații (cum este cea de la ochi). Aceasta era o descoperire cu adevărat revoluționară dar Freud nu avea nimic de-a face cu ea. Mai târziu, va susție că era pe punctul de a face și el această descoperire, dar a fost distras de logodnica sa, Martha.

Misoginia lui Freud este incredibil de ușor de demonstrat. După entuziasmul pentru cocaină, Freud s-a îndreptat spre Paris pentru a studia cu Jean-Martin Charcot, care superviza un azil de femei nebune pe care experimenta și opera nestingherit sub presupoziția că sufereau de „isterie”, un fenomen aproape exclusiv feminin în care organele sexuale se presupune că duc la problemele comportamentale și fizice altfel inexplicabile. Freud va duce acest concept de isterie pe culmi nebănuite în cariera sa.

„Teoria seducției”

Dureri de picior? Dependență de morfină? Astm? Freud a tratat pacienții care sufereau de aceste probleme în baza teoriei că ei suferă de isterie. În rândul clientelei sale preponderent feminine această teorie s-a transformat în ideea că la originea tuturor nevrozelor stă o traumă sexuală din copilărie, pe care el a numit-o „teoria seducției” și pe care Crews o redenumește „teoria molestării” din moment ce un copil mic care a suferit un abuz sexual nu poate fi în realitate un seducător.

Dacă pacientul nu își putea aminti niciun fel de traumă sexuală din copilărie, Freud o „reconstruia” antrenând pacientul să o inventeze. În pofida pretenție sale grandioase dar fără dovezi din cadrul unei conferințe publice din 1896 că psihanaliza a ajutat la descoperirea și tratarea unor traume sexuale la 18 pacienți – acel discurs a fost atât de lipsit de standarde clinice încât Richard von Krafft-Ebbing, un om de știință venerabil, a afirmat că „sună ca o poveste științifică” – Freud i-a dezvăluit mai târziu lui Fliess într-o scrisoare că nu a reușit să trateze nici măcar o persoană.

Într-un din poveștile sinistre documentate pe larg de Crews, Fliess, cu încurajarea frenetică a lui Freud, aproape că a omorât o pacientă ale cărei simptome sugerau că suferă de hemofilie și care avea un chist ovarian, dar care a fost operată la nas de unde i s-a prelevat o bucată de os, pe baza teoriei trăznite numită „nevroză nazală reflexă” și care afirma că isteria genetică specifică femeilor poate fi identificată în cartilajul nasului.

„Studii despre isterie”

În timp ce femeia suferindă, Emma Eckstein, aproape că a murit din cauza hemoragiei, iar Freud făcea o treabă de mântuială în a o ajuta să-și revină, psihanalistul a pălit și aproape că a vomitat, recăpătându-și firea doar cu ajutorul unui pahar de coniac. „Deci acesta este sexul tare?” a întrebat Eckstein.

Freud a continuat să insiste că „ea a sângerat din cauza dorinței” (sublinierea sa) iar când o femeie chirurg a observat că Eckstein avea un abces care se putea trata cu o singură incizie, și-a amintit că Freud „m-a întrebat cu un dispreț mușcător dacă cred că durerea isterică poate fi tratată cu un cuțit.” Mai târziu, Freud a observat că Eckstein reacționa negativ când i se spunea că nu este atrăgătoare, asta după ce jumătate din fața ei a fost distrusă de operație.

Lucrarea „Studii despre isterie” a lui Freud, în care el joacă rolul unui detectiv eroic al psihicului care sapă după problemele ascunse ale pacientului, nu face altceva decât să adapteze moda poveștilor cu Sherlock Holmes (al căror fan era) în registrul medical, adăugând o doză de excitație sexuală îmbrăcată în obiectivitate clinică.

„Punctul principal este că ar trebui să ghicesc secretul și să i-l spun pacientului direct”, a scris el. Diagnosticul la început, apoi faptele trebuie făcute să se potrivească. Când faptele nu se potriveau, Freud nu simțea niciun fel de remușcare să folosească tehnicile de scriere fictivă pentru a-și evidenția măreția.

„Nu sunt deloc un om de știință”

După cum demonstrează Crews, ideea de a rezolva terapeutic problemele prin discuții nu își are originea la Freud, și deși teoria psihanalitică are o valoare spre zero, ceea ce a adus Freud este în bună parte împrumutat de la Fliess (ideea de latență sexuală, bisexualitate, reprimare, sublimarea dorinței sexuale). O parte consistentă din opera lui Freud este pur și simplu un plagiat.

Astăzi cu greu se poate spune că Freud există în literatura științifică, care i-a respins pretențiile periculoase și laudele fantastice. În momentele sale mai cinstite, a admis că opera sa a făcut puține pentru a avansa cauza presupusului său mentor. „În fapt, nu sunt deloc un om de știință, nici un observator, nici un experimentator, nici un gânditor.

Prin temperament, nu sunt altceva decât un conchistador – un aventurier, în traducere – cu toată curiozitatea, îndrăzneala și tenacitatea unui astfel de om.” Dacă Freud a avut un geniu pentru ceva, a fost pentru chutzpah. Și pentru relații publice.

Sursa

Traducerea

Lasă un răspuns